Despre carte: 2001 / Lucrarea lui Sartre „Imaginarul” („L’Imaginaire”) este o lucrare a celebrului filozof, creată în sfârșitul anilor 30 și relevând influența puternică a lucrărilor fenomenologice ale lui E. Husserl deja publicate până la acea vreme. Autorul părea să îndeplinească sarcina unui profesor care a conturat direcțiile principale pentru descrierea fenomenologică a tot felul de obiecte ale conștiinței intenționate. Sartre alege una dintre cele mai esențiale și intrigante abilități ale minții umane: imaginația. În lucrarea sa anterioară, L'Imagination, el critică teoriile imaginii mentale care au apărut după Descartes. Acum, urmând principala gândire metodologică a lui Husserl, el se angajează să realizeze o descriere fenomenologică a activității imaginației și a corelatului noematic al acestei activități – imaginarul, opera antebelică a lui Sartre își păstrează semnificația atât în ​​domeniul de aplicare a metodologii filozofice fundamentale și în teoria artei și subiectul creativității artistice. Descrierea fenomenologică meticuloasă realizată de autor este o experiență extrem de instructivă și, în plus, este strâns legată de opera literară a autorului, în special de romanul „Grâață”, apărut cam în aceeași perioadă. „Imaginarul” închide seria de lucrări a lui Sartre despre psihologie. O persoană care o studiază este imediat convinsă că „Imaginarul” este o carte despre psihologie atunci când se confruntă cu abundența de material special, pur psihologic din ea (există în special mult în partea a doua și a treia a cărții). Și totuși, aceasta nu este doar o carte despre psihologie. Aceasta este o carte filozofică. Aceasta este o carte despre filosofia psihologiei. Este mai mult despre filozofie decât despre psihologie. De asemenea, este important aici că a ieșit din tipar cu doar trei ani înainte de a fi publicat Ființa și nimicul. Perioada de timp este scurtă. Nu este deci surprinzător că în „Imaginarul” se regăsesc începuturile acelor idei filozofice care au ajuns la maturitate în „Ființa și nimicul”.